Nu stiu ce ai tu Constantine cu acest poet - eu am inceput sa ctesc, recunosc acum dupa moartea sa, poeziile sale si chiar am prins gustul - o sa citesc in continuare.
Urmatoarea poezie a scris-o chiar inainte de moarte ...
Criza din intuneric
Padure de-a dreapta, padure de-a stanga,
Ce margini gretoase de hau
Si mare in tarm isi continue tanga
Si mie mi-e rau.
Ce mult intuneric, nu vad nici o cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
In mine un haos intreg se pravale
Si, moarte cum treci!
Se vaita cucii in cuiburi ciudate
Si mie, in mine mi-e greu.
Si marea bolnava se-agita si bate
In sangele meu.
De ce sa m-agat cand sunt toate fugare
Si oamenii dorm linistiti,
De tine, padure, si borna, si mare,
De voi ce nu stiti.
Un doctor imi trebuie, unde e dansul ?
Ma doare si nu stiu sa spun,
Ca hatul ma trage in negura plansul,
Mi-e rau si sunt bun.
Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte.
Abia te mai port.
Ma aflu-n masina, soferul opreste,
Mi-e teama-n sosea c-o sa mor,
Si marea vuieste un pic de nadejde
Si-un prim ajutor.
Si-apoi la hotel, intr-o camera chioara
Injectii si tot ce mai e,
I-e sila fiintei acum sa si moara
Si nu stiu dece ?
La marginea marii venise poetul
Sa doarma un somn linistit
Si poate-l obtin, acum, eu, cu incetul,
Cadere in mit.
Aprind o veioaza si fata mi-e sura,
Injectia bate adanc
Si somnul sau moartea alene ma fura,
Mi-e bine si plang.
Atata pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat varstei reci,
Mai sunt sanatorii, deasupra in stele,
Poti moarte sa treci.
Adorm pronuntand balbaite cuvinte
Si pulsul mi-e trist si mi-e rar,
Ma trag ca un stol de aduceri aminte
In dictionar.
De-a dreapta padure, padure de-a stanga
Si trupul beteag si olog
Si marea in tarm isi continua tanga
Si cui sa ma rog ?
Suntem aroganti
Suntem rai si aroganti,
I-ncurcam pe guvernanti,
Vrem mâncare si copii
Si ne place sa fim vii,
Mama noastra de zbanghii!
Degeaba va mirati mereu
Ca nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumina sus,
Când nu-i dreptate pe pamânt.
Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificam, stângaci,
Cu milioane de bogati
Si miliarde de saraci!?
Macar pentru acesti copii
Un alt noroc sa fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin scoli cu pret redus.
Batrânii nostri mor uitati,
Pe-acelasi tragic aisberg,
Ca, la bolnavi de vârsta lor,
Salvarile nici nu mai merg.
Si, dupa tot ce-am îndurat,
Când mai umili si când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiti din Est,
Mai devenim o data sclavi.
Si dupa ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi platim impozit nou,
Pe toate ranile din Est.
De libertate amagiti,
În fostul nostru lagar mort,
Azi, nu ne duce nicaieri
Umilul nostru pasaport.
Iar, daca nemtii s-au unit,
Sfidându-si ultimul infarct,
De ce aceiasi papusari
Pe noi, românii, ne despart?
Deocamdata n-am aflat
Un singur sef sa fi venit,
Sa faca bine pe pamânt
De dragul omului cinstit.
E totul numai interes
Si tot asa va fi mereu,
O lume fara sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.
Ce Simplu Mi-ar Fi, daca Nu Te-as Iubi
Ce simplu mi-ai fi, daca nu te-as iubi
Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,
Daca nu te-as iubi.
Daca m-as lua dupa pretexte,
daca-as trage unde e usor,
nici nu trebuia s-aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.
M-am bagat de buna voie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simpla încapatânare,
pentru un ambitios pariu,
dar aleg o cale complicata,
tocmai din motivul ca sunt viu.
Eu detest relatia burgheza,
decorata circumstantial,
ma închin la legile naturii
si salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viata prefacuta,
tatal ei de soarta la mezat,
te iubesc în felul unui traznet,
te prefer asa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e si greu îti e si tie
cu acest fel de a trai al meu,
totusi, vreau sa stii ca, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fara care-ar fi cu mult maï greu
Ce Frumoasa Esti
Ce frumoasa esti în prag de iarna,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se rastoarna,
T;urturii în plete vor suna.
Hai sa fim doi oameni de zapada
Ridicati de brate de copii,
Care-n frig si ger mai stiu sa creada
Ca se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasa esti în prag de vara,
Când mirosi a mere ce se coc,
Cerul în fiinta ta coboara
Trupul meu din trupul tau ia foc.
Focurile noastre se cununa,
Focurile noastre se-nteleg,
Suntem baza lumii împreuna
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasa esti în prag de toamna,
Ca o zi egala între nopti,
Când iubirea noastra te condamna
Sa ai soarta strugurilor copti.
Sa înveti, iubito, sa te bucuri
Ca ti-am dat din jertfa un destin,
Si ca via asurzând de struguri,
Va trai definitiv în vin.
Ce frumoasa esti în primavara,
Cea mai minunata-ntre femei,
Iezii pasc naframa ta usoara,
Tu, cu muguri, bluza ti-o închei.
Sigilat de taine nepatrunse
Cerul bate drumul tau îngust,
Trupul tau de muguri si de frunze
De la cine sa învat sa-l gust?
Moartea batranilor
Mai muncim o vreme, tata-mare,
Ca sa strîngem bani de-nmormîntare,
Mai muncim o vreme, mama buna,
Si-or sa ne îngroape împreuna.
Leu cu leu ati adunat o viata,
Ati facut economii de piata
Si acum asa a fost sa fie,
Sa n-aveti bani pentru sicrie.
Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tata, capul pe o perna,
Viata ta a devenit eterna.
Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, batrîne, într-o parte
Si ramîi, pîn-la sfîrsit, de paza,
Ca altfel te devalorizeaza.
Mai muncim un an, în saracie,
Poate, pîn-la urma, cine stie,
N-avem dreptul de a fi statuie,
Dar macar un lemn si niste cuie.
Pune, mama, masa mai saraca,
Sa le dam si alor care pleaca,
Sa la stam cu mila împotriva,
Printr-un biet colac si o coliva.
Lasa-ti, mama, ochii peste tara,
Sa o faci din moarte sa tresara,
Ca pe noi din nou sa nu ne nasca,
Fara-o-nmormîntare crestineasca.
Groapa ne-a urcat pîn-la calcîie,
Dar n-avem nici bani pentru tamîie,
Si lumînararii ne despoaie,
Si ce scump si drumul pîn-la rai e!
T;ine, mama, tine, tata, usa,
Sa nu intre peste noi cenusa,
Hornurile gri sa nu-si reverse,
Peste noi cenusile perverse.
Ce impozit fiecare boala,
Ce exploatare ireala!
Scîndura sicriului ne costa
Mult mai mult ca viata noastra, fosta.
Pune, tata, mîna pe-o secure,
Sa luam sicrie din padure,
Pune, mama, mîna pe o pîine
Si împarte-o, ca murim chiar mîine.
Vremuri de inflatie si sila,
Moartea însasi a ajuns umila
Si, în fond, pe noi ce ne asteapta?
Doar o sinucidere-nteleapta.
Noi, batrînii, am ramas pe drumuri,
Într-un crematoriu numai fumuri,
Si murim, ajunsi pe înnoptate,
Marfa cea mai ieftina din toate.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Asemănătoare:
andr2xea,
IPMIste,
întrebări retorice,
poezii,
sa ne organizam,
simion,
soft si proiecte gratis pt studenţi
Mai am vreo câteva pe telefon dar mi-e lene să le scriu:
