Fondatorii acestui blog au fost Simion, Constantin si Alinush.
Pentru o incărcare rapidă a paginii utilizaţi Google Crome. Pentru orice nelamurire

Simion Dumitru (Mitica) (djmitica)

  


Ma intitulez Dumitru..., cu toate ca mi se mai spune si Mitica, Miticutz, Miticutza, Simion, Dumi sau Mi...
    o sa incerc ca in randurile urmatoare sa ma prezint cat mai succint...
    Ziua de 30 noiembrie 1987, a fost una de bucurie pentru parintii mei..., Dc? poi cum nu e sarbatorit Sf Andrei - zi deosebita si pentru mine pentru ca in aceasta zi am vazut pentru prima oara lumina, atat imi lipsea pentru ca Dragostea o aveam..., Imi pare rau ca nu ma cheama si Andrei...
    Inspre bucuria mea m-am nascut la tara - da sunt taran autentic si nu taran de la oras cum mai sunt unii in zilele noastre - intr-o familie destul de numeroasa - suntem cinci frati (eu penultimul si poate cel mai avantajat). Daca Berzunti de Bacau va spune ceva inseamna ca stiti cate ceva despre localitatea mea natala. Pentru mine aceasta reprezinta coltul de Rai de care ma pot bucura pe Pamant.
     Prima educatie am primit-o de la parintii mei si in special de la mama (tata era mai mult plecat). Ei mi-au format baza si ar trebui sa le fiu recunoscator pentru asta. Am fost invatat de mic sa merg la biserica, sa ma rog, sa scriu, sa citesc.
De la 1. eu in tinerete;))
    Am fost inzestrat cu o minte agera si in clasele 1-8 am fost primul din clasa. Colegii imi spuneau "domnul presedinte" sau "Eminescu" (Eminescu ma numesc si acum unii.  Nu stiu cum fac ei legatura dar...), asta probabil si din cauza ca am fost ales seful clasei in acesti ani si ii cam "capaceam" - da am fost un mic bataus in copilarie. Imi aduc aminte cu drag de anii petrecuti in scolile de la Berzunti, de invatatoare de profesori, de jocurile copilaresti, de colegii pe care rar ii mai intalnesc pentru ca majoritatea au plecat in tarile calde...
De la 1. eu in tinerete;))
    Am urmat apoi liceul la "Dimitrie Cantemir" sau Energetic din Onesti. Aici insa cu greu am reusit sa ma mentin in prima jumatate a clasei, poate datorita calitatii proaste a invatamantului de la Berzunti, insa cei patru ani au trecut repede si am fost surprins cand am luat BAC-ul cu o nota mare, fara prea mult efort. Cei patru ani au fost destul de dificili pentru mine, mai ales primii doi ani. Tot acest timp am facut naveta Berzunti-Onesti (pe o distanta de 35Km- si nu am avut statia la poarta), De ce zic ca primii doi ani au fost mai grei, poi m-am obisnuit mai greu cu elevii de acolo, erau cu totul diferiti fata de fostii colegi- si existau ca si la noi bisericute, ..., peste asta am trecut mai repede dar era foarte greu cu transportul pentru ca mergeam cu niste darapanaturi de autobuze in care vara mureai de cald si iarna de frig iar pe langa asta trebuia sa suporti si fumul si praful si desele defectiuni care apareau. Era destul de greu pentru ca in acesti ani nu mai erau navetisti elevi ci doar muncitori si nu prea aveai cu cine sa te iei cum se spune. În fiecare dimineata trebuia sa ma trezesc de la ora 4, o jumatate de ora ma pregateam (ma imbracam si mancam) iar pana la ora 5 trebuia sa ajung la autobuz - cam 20 min de mers pe jos - O ora dura pana sa ajungem la Onesti (o ora de chin pentru ca de multe ori stateam in picioare ingramadit printre oameni). Imi vine sa zambesc acum cand ma gandesc ce imbulzeala era la urcarea in autobuz - se facea moarte de om nu gluma. Ajungeam la scoala cu doua ore mai devreme de a incepe orele de curs, in acest timp imi faceam temele sau mai invatam cate ceva in clasa. Toate astea m-au calit pe langa munca de la tara de care acum am parte mai putin ( din pacate). Ceilalti doi ani au fost mai usori -as putea spune- pentru ca s-au bagat autobuze din ce in ce mai moderne de la ora 6-30, nu mai inghetam de frig, nu mai muream de cald si nu ma mai trezeam de la ora 4. Majoritatea colegilor sunt acum la facultate, si multi dintre ei au plecat cu burse in strainatate- bv lor.
     Eu am zis ca termin liceul si ma duc in armata ca voluntar - si am fost - am dat toate testele, eram admis. toate acestea se intamplau odata cu inscrierile la facultate. Eram bucuros ca fusesem admis si asteptam sa fiu chemat, insa am asteptat mult si bine un an de zile si nu m-au mai chemat - probabil asteptau ceva bani dar eu nu cunosteam mita asa ca am asteptat ca anul urmator sa ma inscriu la o facultate. Dar anul ala nu am stat degeaba am muncit din greu pt niste bani la sapat de fantani. Nu stiu daca ati vazut vreodata cum se sapa o fantana cu foreza manuala. ( daca n-ati vazut va explic eu - tre sa impingi, sa impingi si iar sa impingi de niste fiare, sa se umple sapa, apoi sa scoti sapa la suprafata trebuie sa dai la manivela pana iti ies ochii, apoi sapa trebuia descarcata cu lopata. Un an de zile am facut sala nu gluma. Dar a fost frumos, pentru ca am cunoscut o multime de familii -am stat la masa cu peste 100 de familii din judetul Bacau- un an de munca distractie si bautura la greu. Cea mai adanca fantana la care am sapat a avut 36  de metri. Nu cred ca multi ar fi intrat intr-o asemenea fantana ! Nu regret nici o secunda din acel an - a fost prea plin prea formativ pentru mine - m-a pregatit pentru viata.
   In 2007 am ajuns si eu printre daramaturi la Universitate "universitate tânără, dinamică şi racordată la exigenţele instituţiilor europene de învăţământ". Initial am vrut sa ma inscriu la facultatea de stiinte dar altii ma voiau inginer, si nu puteam sa ripostez prea mult pt ca nu stiam prea multe despre facultate...-daca stiam eu cata matematica se mananca aici ma duceam la litere- 

    Si iata-ma in 2010 la IPMI-sti, cand toate imi sunt aduse pe tava, fara efort din partea mea, numai sa devin ingineru' lu' peste.(da cine stie ce-mi rezerva viitorul). Oricum sunt multumit peste masura de situatia in care ma aflu- ceva mai bine de atat nu cred ca se putea...
     In concluzie -cine's io?-Un putregai, o mana de lut cu ochi care are mari sperante de la viata - un putregai care vrea desavarsire - 
  

0 păreri:

Trimiteți un comentariu

Hey ce zici?