TU
de Simion Dumitru
Cum de-ai pătruns în viaţa mea? …
Nemărginit izvor de binecuvântare ...
Cum ai venit cu dragostea? ...
În suflet plin de tulburare.
Păşit-ai lin în marea-nvolburată,
Gingaşă aură de stea …
Şi lac placid făcutu-s-a îndată,
Doar liniştea îl definea …
Cu cine, sau cu ce să te asemăn ...
Pe tin’ ce raze limpezi răspândeşti?
Ce, sau cine pot să spun că eşti,
Tu care n-ai în lume seamăn?
Ca un fonem stârnit de un ciupit de coardă
Tu conştiinţa-mi caducă-ai atins
Şi sufletu-mi aproape stins
Zburdalnic a-nceput să vadă
Cum tu, deşi văpaie eşti,
În gheţuri nu te prăpădeşti?
Iar vreascu-mi pregătit de foc
Cum de nu-l arzi, ci verde-l faci la loc?
De mult eram în căutare,
Umblam adesea prisoselnic,
Dar ai venit tu, arătare,
Tu, chip blajin de milosârdnic.
Şi ai închis orice cărare
Ce-mi fura gândul deseori.
Mi-ai dat în schimb doar alinare
Şi-o noimă fără de fiori
Te port în suflet şi în minte
Ca pe-un nepreţuit odor.
Mă simt lipsit de orice dor
Tu eşti dorinţi îndeplinite
Acum când totu-i liniştire,
Mai am o singură păsare:
Să te păstrez cu tăinuire,
De-a pururi, întru neuitare.
Iar râvna e acum mai mare,
Când ştiu ce-aş putea prăpădi,
Când ştiu că n-i altă valoare
Ce-n lume te-ar înlocui.
O, tu preadulce amintire,
Nu te scârbi nicicând de mine.
Rămâi măiastră zămislire,
Rămâi când oi uita de tine ...
0 păreri:
Trimiteți un comentariu
Hey ce zici?