Fondatorii acestui blog au fost Simion, Constantin si Alinush.
Pentru o incărcare rapidă a paginii utilizaţi Google Crome. Pentru orice nelamurire
Se afișează postările cu eticheta Macarescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Macarescu. Afișați toate postările

un an de zile

Un an de la trecerea în nefiinţă aunuia dintre cei mai importanţi oameni din viaţa mea.
Nu mai simt acea tristeţe, nu mai plânge sufletul meu, ci murmură-n tăcere. În tăcerea aceea adâncă stă şi vorbeşte despre problemele de Mediu cu el. Pune întrebări şi primeşte cele mai detaliate răspunsuri sau, uneori, stă şi ascultă cuvintele-i înflăcărate despre regulile de viaţă, cum că Apa nu trebuie oprită ci dirijată şi  scrijeleşte cu degetul pe-o piatră explicând cum se trasează cumpăna apelor...
Mi-e dor de el doar fizic (să mai simt mânai moale care se întindea şi nu se sfia să dea noroc cu studenţii, pe care-i numea copii), cuvintele lui fiindu-mi întipărite în minte mai mult decât ale oricărui alt profesor - şi asta pentru că nu ne învăţa noţiuni, ci mai degrabă ne învăţa să învăţăm - iar eu care nu sunt pentru toceală am pus în practică aceasta şi la alte disciplline şi în general în viaţă.
Am mai întâlnit oameni care să se dedice muncii, dar nici "în halul ăsta". Dar el nu se dedica muncii ca alţii, ci se dăruia mai mult oamenilor muncii - în cazul meu - se dăruia cu totul studenţilor - el profesorul care avea timp oricând pentru orice dacă-i cereai, şi mai mult când simţea că ai nevoie fără să-i ceri - el care vorbea cu tine ca de la egal la egal - deşi avea atâtea funcţii pe umeri. O profesoară care-i calcă pe urme este şi Doamna Bibire care ne-a luat sub aripa ei în acel moment de impas pentru toţi IPMIştii, dar mai ales pentru noi cei de anul 4.
Eu mi-am permis să-l primesc în "cămăruţa" mea, şi nu l-am mai lăsat să plece. Îl ţin acolo împreună cu toate sufletele de care m-am ataşat, căci el a fost, este şi va fi mult îndrăgitul Profesor Bogdan Constantin Măcărescu.

şi .... din nou mi-e d'or

Ce l-aş mai întreba de LICENŢĂ!
De la
De la excursie
De la excursie
De la excursie
De la excursie
De la excursie
De la excursie
De la excursie

mai tii minte mai draga IPMIstule?

        Mai tii minte .... anul trecut pe vremea asta?

Să nu crezi neicuţă c-am uitat ...



Nu te vom uita niciodata!!!

In primul rand Condoleante familiei, prietenilor, colegilor, studentilor, tuturor celor care l-au cunoscut pe cel care pentru noi a fost mai mult decat un profesor, ce preda un curs. Cuvintele sunt de prisos, "fara cuvinte", cum spunea Andrei. Ne-am cunoscut la Topografie...inca de la inceput ne-am dat seama de faptul ca suntem norocosi sa avem un profesor atat de implicat si de pasionat in ceea ce face, atat de interesat de soarta noastra, un om care nu s-a dat in laturi cand i-am cerut ajutorul, un om care a stiut sa ne certe si sa ne atraga atentia, un om care a avut grija sa ne spuna o vorba buna cand ne vedea descumpaniti si tristi, un om care a facut cursurile sa fie mai mult decat o lectie predata, ci o lectie de viata, cu exemple concrete...cred ca va amintiti cu totii cand ne spunea ca isi pregateste mereu cursul astfel incat sa intelegem, si desi avea 10 slide-uri, era suficient unul singur sa vorbim 2 ore pe seama acestuia. Imi amintesc de Domnul profesor cand ne punea intrebari fara sa ne dea raspunsul, in felul asta ne determina pe noi sa cautam...sa cercetam...sa muncim pentru ceea ce ne dorim, imi amintesc cat de corect era, sunt atatea lucruri pe care mi le amintesc doar ca nu-mi gasesc cuvintele sa le exprim, de altfel...ca oricare dintre voi . Vestea imbolnavirii lui ne-a intristat, insa nu ne-a descurajat...am sperat incontinuu ca isi va reveni, si ne va indruma la licenta, sau ca ne va critica, am vrut sa fie mandru de noi, si vrem in continuare, si...am sperat ca ne va insoti la banchet asa cum ne-a insotit in cele doua excursii, excursii unde am avut ce vedea, excursii unde am invatat lucruri interesante, expuse bineinteles de preaiubitul nostru profesor, unde ne-am si distrat impreuna cu el, am glumit impreuna cu el.... Vestea pierderii lui ne-a daramat ne-a descurajat, ne-a facut sa ne intrebam iar si iar, de ce pleaca oamenii buni dintre noi...de ce a plecat domnul profesor cand mai avea atat de multe sa ne invete, cand atatia oameni il asteptau inapoi...cuvintele sunt de prisos...sunt cuvinte prea mici pentru un om atat de mare si de inimos. Nu ne mai ramane decat sa speram ca ne va veghea de acolo de sus in continuare, ca ne va trimite un strop din intelepciunea care il caracteriza, dar cel mai mult speram ca stie cat de mult il iubim, si ce dor ne va fi de dansul, si nu il vom uita NICIODATA!!! MACA...TE IUBIM.....CA TINE N-O SA MAI GASIM :((((((( DUMNEZEU SA-L IERTE!