Dacă am zis vreodată că vreau să merg în vreo ţară străină - aceea a fost dintotdeauna Franţa. Dacă am vrut să văd un oraş din Franţa, acela a fost Parisul.
În ultimele 2 săptămâni, c\t timp am fost la Saint Dennis, am făcut multe lucruri pentru prima oară în viaţă - cum ar fi de exemplu zborul cu avionul - cea mai plăcută senzaţie - DECOLAREA.
Cred că numele Franta vine de la FRUMOS. Este frumoasă chiar şi de la înălţime - cu infrastructură de invidiat. De sus se poate observa cu uşurinţă, că cine se ocupă de agricultură în Franţa se ocupă cu adevărat, iar cine nu - nu se ocupă deloc, asta pentru că nu am văzut o divizare la extrem a parcelelor ca în România.
Parisul este un gigant din toate punctele de vedere, aici se îmbină cultura cu frumosul, prospeţimea, politeţea şi multe alte caracteristici deosebite pe care le au cei care vin aici din toate părţile lumii. Din câte am văzut eu Parisul nu este al parizienilor ci aparţine omenirii întregi - am întâlnit aici toate naţiile posibile şi cred că Parisul a furat ce a fost mai bun de la fiecare dintre cei care l-au vizitat.
Cel mai frumos e "Parisul la pas" - pentru cei de aici Parisul e Hrană - eu unul mi-am încărcat spiritul în aceste 2 săptămâni - cu toate că fizic sunt extenuat.
Timpul a fost extrem de preţios, de aceea cei de la conducerea IP-ului au încărcat la maximum programul studenţilor: - cursuri -vizite - lucru pentru proiect - cu toate acestea noi ne-am făcut timp pentru extra-vizite şi pentru cumpărături.
Doamnele coordonatoare sunt extrem de "lipicioase". Ne-au tratat ca pe proprii copii şi mi s-a părut că au avut o slăbiciune pentru români - adică le-am picat la inimă...
Drumul Bacău - Paris a fost destul de extenuant pentru că nu am avut cursă directă Bacău-Paris, şi a fost necesar să mergem cu microbuzul până la Bucureşti, apoi am avut un avion cu escală în Germania, şi metroul din Paris până în St Dennis.
Cred că cel mai frumos loc în Franţa este Versailles - pe care nu am apucat să îl vizitez în întregime în cele două zile în care mi-am clătit privirile pe acolo.
Poze or să apară în curând ... plus filmuleţe - cel mai probabil pe facebook.
Ca să vorbesc despre ce am învăţat aici, trebuie să spun câ în primul rând experienţă - cu siguranţă ar ieşi mult mai bine o a doua astfel de "ieşire". Fetele şi profa consideră că noi băieţii nu am fost suficient de sociabili - şi aici nu spun că nu ar fi adevărat. Eu unul recunosc, nu am vorbit cu toţi cei 75 de studenţi fără să fiu întrebat, deşi am fost întâmpinat într-un mod neaşteptat, ci m-am axat mai mult pe cei din grupul meu - dar nu regret asta -
Prezentările la care am participat, consider că au fost destul de reuşite ... datorată faptului că am reuşit să fim o echipă (până la urmă) - Mi s-a părut, sau chiar aşa o fi fost, că străini fiind, neam organizat mai repede decât am fi făcut între colegii de la facultate.
"Bonjour! Je suis Dumitru, je vien du Bacău et je vous remercie a tous" , dar in primul rand Domnişoarei Mirela şi doamnelor coordonatoare Vanessa Castejon şi Aurelia Secroun ... va urma
Regrete
-
Nu am regrete, nu imi pare rau de nimic, fiindca destinul m-a adus cu
persoana asta, am copilul asta, sunt fericit. WHAT THE FUCK ARE YOU TALKING
ABOUT?...
Acum 10 luni
0 păreri:
Trimiteți un comentariu
Hey ce zici?