viaţa merge înainte

   A trecut o lună şi jumate de la vestea tragică. Tragică pentru familia Măcărescu, pentru Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, pentru IPMIşti şi pentru toţi cei ce l-au întâlnit vreodată pe domnul Bogdan Constantin Măcărescu.

   Nu ştiu cum s-a putut împăca familia cu ideea, mă gândesc mai ales la nepoţelul despre care ne amintea adesea la cursuri.
   La noi viaţa merge înainte. Când era dânsul printre noi, el reprezenta profesorul perfect. Era ca o stea - nu putea pleca din sală până nu epuiza o cantitate de energie enormă pentru a se face înţeles. Deşi spunea că absoarbe energia de la studenţi, noi eram cei care-l vlăguiam, încărcându-ne cu energie de la dânsul.
   Acum că nu mai e printre noi găsim cu uşurinţă calităţi deosebite şi la profesorii ceilalţi. El era mai mult decât perfect, iar printre razele puternice ce le emitea, lumina mai slabă a celorlalţi nu se putea obseva.
   Mai rar întâlneşti persoane care să te includă în familia lor, aşa cum o făcea Domnul Măcărescu.
   Acum se odihneşte şi el în sfârşit, după atâta muncă. Cred că se află într-un loc mai bun, într-o lume din care să poată absorbi cu adevărat energie.

   Acum caut şi la restul profesorilor calităţi ca ale lui şi pe zi ce trece găsesc din ce în ce ai multe, fapt care mă bucură. Abia aştept să văd cum sunt profii pe care-i vom întâlni la Saint Denis în Franţa! Sunt curios ce calităţi au aceştia.
    Sper să ne descurcăm pe perioada celor două săptămâni, cei 18 studenţi de acolo par de treabă - om trăi şi om vedea...