Fondatorii acestui blog au fost Simion, Constantin si Alinush.
Pentru o incărcare rapidă a paginii utilizaţi Google Crome. Pentru orice nelamurire

Hramul oraşului Bacău


     Băcăuanii sărbătoresc Hramul oraşului. Suntem chiar în mijlocul sărbătorii. Eu am fost ieri seară şi am prins un pic din spectacol - cânta trupa Zero - dar nu au fost chiar egali cu zero ci chiar mi-a plăcut ultima piesă.
    Sărbătoarea ţine de pe 25 până pe 29 iunie, pentru cei care nu ştiu încă ce sărbătoresc le amintesc că toate aceste manifestări se fac cu ocazia zilei închinate protectorilor oraşului Bacău Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel..
   În fiecare seară din aceste zile în intervalul orar 18.00 – 22.00, se ţin spectacole pe scena amplasată lângă Sala Sporturilor.
      Poate unii nu ştiu ce au pierdut şi ce mai pot încă prinde:

Vineri, 25 iunie, folclor băcăuan.
Sîmbătă, 26 iunie, folclor, Annes şi Anda Adam.
Duminică, 27 iunie, folclor, trupa Bordo şi Trupa Zero.
Luni, 28 iunie, folclor, trupa Undercover, Alexandra Ungureanu, şi Puya
Marti, 29 iunie, folclor bacauan
       Posibil să merg şi astăzi, când vor fi prezenţi cu siguranţă mai mulţi băcăuani.
       Cum activez în domeniul protecţiei mediului era imposibil să nu observ atenţia băcăuanului pentru un oraş curat - aceasta se poate spune însă doar cu ghilimelele de rigoare. Mai merge cineva la hram?



Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Muzica

0 păreri:

Trimiteți un comentariu

Hey ce zici?