Drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată

Mergând de la Anagnina spre Termini (Roma), au început să cânte doi artişti, de răsuna întreg metroul. La început nu i-am băgat în seamă, atunci când interpretau o piesă în limba italiană. Am tresăltat deodată însă când au început să cânte "Drumurile  noastre". Piesa interpretată de o doamnă mi-a alungat gândul la vremurile bune, alături de cel mai iubit profesor din facultate: Domnul Bogdan Măcărescu omul de care grupa noastră s-a legat atât de strâns cu sufletul, încât nici după decesul lui, legătura nu s-a rupt.


Fiind o zi de 13, gândul mi-a fugit de la vremurile bune la tristeţea din acea zi neagră pentru Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, atunci când pe 13 februarie 2011 inima cea mare a domnului profesor a obosit... şi a încetat să mai bată fizic... a rămas doar în sufletele celor ce-l îndrăgeau ... şi cine nu-l îndrăgea??? pe cel pe care-l îmbulzeam ca grădinarii pe educatoare...
E trist când pier dintre noi oamenii dragi, însă e mai trist când nu urmăm şi noi exemplele bune... atunci când stricăm "cărările" dintre noi. Să sperăm că drumurile noastre se vor întâlni odată şi odată.