Domnului Bogdan Constantin Măcărescu

Te-ai dus şi, totuşi, ai rămas

                 de Simion Dumitru

E linişte pe înserat,

În depărtări se văd cărări

Ce capetele şi-au plecat

În loc curat cu dulci cântări.

Porţi mari zac date la o parte,

Căci îl zăresc foarte departe,

Pe cel cu sufletul curat,

De-ntreaga fire lăudat.

El merge-agale spre lumină,

În faţă codrul i se-nclină,

Iar păsările lung suspină

Căci înapoi n-o să mai vină.

Plâng nourii cu stropi albaştri,

Tristeţea a ajuns la aştri.

Vântul i-anunţă pe maeştri,

Văitându-se printre jugaştri:

Că astă seară a apus

Cel ce era de nerăpus

Şi pleacă aievea spre apus
A terminat orice de spus.

Noi cari pe urma sa călcăm,
Domnului ne-nchinăm
Şi cu credinţă îl rugăm:
În suflet veşnic să-l păstrăm.

Deşi ţi-am spus: adio, bun rămas,
Te-ai dus şi, totuşi, ai rămas.
Te-ai dus în lumea făr de glas,
Dar nu lipseşti măcar un ceas,

Căci ai locşorul consacrat
În inimile-ni împlântat,
Und’ vei trăi neîncetat,
Spirite veşnic împăcat.

O, tu cinstit şi drag părinte,
Răspânditor de-nvăţăminte,
Rămâi vârtos în a mea minte
Să pot lucra cu luare-aminte.

Rămâi pân' paşii ne vor duce
Pe drumurile existenţei
La a infinitului răscruce
Ş-om sta în faţa Providenţei

       Viu aţi fost viu veţi rămâne-n sufletele noastre!