Mi s-a propus să merg la ziua Prietenei mele, la ziua Ocrotitoarei mele. Decizia era la mâna mea - să-i aduc bucurie prin prezenţa mea , sau să ignor acest eveniment.
Nu am stat prea mult pe gânduri şi am luat hotărârea să merg. Nu am mai mers niciodată la ziua ei - cu toate că am mai avut ocazia asta - acum regret.
Am ajuns la Iaşi pe la 4,30 şi am stat la coada de vreo câţiva kilometri aproximativ 15 ore. 15 ore care mi s-au părut ca 15 minute - atmosfera de acolo a facut să fie aşa- de obicei mă plictisesc repede, şi nu am atâta răbdare. Mi-a plăcut organizarea şi felul de a se purta al persoanelor în general- cu foarte mici excepţii. (cei 350 de jandarmerişti ieşeni şi-au făcut datoria ca la carte). Din nou mi s-a dovedit că mai am multe de învăţat de la ceilalţi.
Am fost surprins să văd că realitatea e altfel decât cea prezentată în mass-media, în care îmi pierd pe zi ce trece încrederea. Am fost surprins să văd creştini care vor să sacrifice ceva pentru un sfânt, având nădejde la ajutorul acestuia, am fost plăcut surprins, să văd ordine şi disciplină, acte de milostenie şi respect. Atunci am avut o tresărire şi mi-am spus:- măi ţică, nu stăm chiar aşa prost în domeniul ăsta.
Am fost uimit de capacitatea Lui Dumnezeu de lucru ( întotdeauna mă uimeşte) - cum răsplăteşte smerenia cu slava. Poi cine nu-si doreşte o asemenea sărbătoare în cinstea sa? Numai prezenţa (după calculul meu) a sute de mii de credincioşi la ziua ta ar fi suficient, fie că vin din dragoste, sau doar din respect. Însă aici totul se face din dragoste, nimeni nu a primit invitaţie specială să participe la sărbătoare, majoritatea au venit din dragoste, au venit cu daruri materiale - flori şi busuioc, în special( nu am mai văzut în viaţa mea atâta busuioc), dar mai mult decât atât, au adus sufletele lor, au venit să o cinstească cu adevărat, nu din ruşinea faţă de ceilalţi sau din datorie, cum se mai întâmplă la sarbătorile noastre. Cât de mult te bucuri pentru o persoană care îşi aduce aminte de tine, te vede special ? - dar cât de mare trebuie să fie bucuria Sfintei care este cinstită de sute de creştini.
Aici am putut să văd şi dreptatea Domnului, am văzut că nu trişează la cântar - fiecăruia îi dă după credinţă - cât de puţin îţi cere şi câte îţi oferă?... Mi-am adus aminte aici şi de prezentarea Laminin [Louie Giglio] din postarea colegei Mogâldeaţă despre cum are grijă Dumnezeu de fiecare celulă a noastră - mi-a plăcut cum Îl vedea acesta în măreţia Sa. De am putea şi noi ortodocşii să ne abţinem din a ni-l mai imagina pe Dumnezeu, să-l vedem ca pe o creaţie şi nu Creator şi Susţinător a toate, am fi departe. Nu ai cum săţi imaginezi imaginabilul. Este prea măreţ pentru ca noi să putem să niâl imaginăm, dar mai ales să-L vedem_?
Şi totuşi îl percepem pe Dumnezeu prin trăsăturile Sale :Lumina şi Dragostea, Adevărul, Asta ar trebui să ne fie de ajuns. Sfinţii, cu căt ştiu mai multe despre Dumnezeu, cu atât mai puţin şi-L pot închipui. Închipuirile sunt de la Diavolul şi nu au ce căuta la un Ortodox adevărat.
Ce am mai văzut frumos_ ? Voluntariatul, salubritatea, grija ieşenilor pentru oaspeţi, pricesnele interpretate de pelerini, tineretul, feţele blânde ale unor pelerini.... Micile excepţii negative nici nu le mai arăt pentru că n-au însemnătate.
Punctul culminant al pelerinajului l-a constituit , desigur, ajungerea faţă în faţă cu Sfinţii : Sfântul maxim Mărturisitorul şi Cuvioasa Parascheva . Au fost cu adevărat plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu Sfinţii pentru darul neputrezirii, şi al bunei miresme ce se revarsă din trupurile lor. Să te vezi faţă în faţă cu un trup de sute de ani - nu prea ai timp să percepi evenimentul - nu ai decât doar câteva secunde la îndemână să fii faţă în faţî cu Sfintele moaşte - însă Sfintele moaşte sunt ca o mărturie pentru cei mai puţin credincioşi. Eu nu m-am dus acolo să mă închin oaselor, eu m-am închinat în smerenia mea Sfinţilor care sunt prezenţe vi şi care lucrează mai cu spor de ziua cinstirii lor. La început am ezitat să mă ating de Sf Moaşte , (făcând în minte cu repeziciune comparaţia cine sunt ei şi cine sunt eu ticălosul). Cu toată teama am sărutat până la urmă sfintele moaşte,ştiind că lucrul sfânt nu se întinează la atingerea lucrului întinat, ci lucrul întinat se poate sfinţi. Cu nădejdea aceasta am trecut repede de Sfinţi, fiind îndemnat într-una şi de jandarmi (Vă rugăm nu blocaţi!), fără însă a avea curajul să cer ceva chiar în acel moment. Am simţit că era de prisos orice cuvânt, ştiam că mă ştie cu toate, rele mai mult decât bune, ştiam că îmi cunosc neputinţa şi se vor milostivi şi-mi vor da remediul.
Mi-a părut rău că nu am găsit un obiect lucrat de mână de cumpărat, chinezării erau destule şi foarte ieftine dar nu am cumpărat nimic. M-am mulţumit cu iconiţa cu cei doi Sfinţi prăznuiţi astăzi busuiocul şi vata atinse de Sf Moaşte.
Totuşi am plecat neîmpăcat, cu gândul că nu am rămas la petrecere în continuare (SF Liturghie).
Poze nu prea am făcut pentru că m-a luat "valul".
0 păreri:
Trimiteți un comentariu
Hey ce zici?